Sări la conţinut

Arad – centru esperanto

06/06/2013

„Limba internaţională”, creată de către medicul oftalmolog Lazarus Ludwig Zamenhof (evreu, născut în 1859 la Byelostok, a practicat Varşovia) în 1887[1], a pătruns relativ rapid în Regatul Ungariei, din care Aradul făcea parte la acel moment.

Astfel, la doar 10 ani de la apariţia „Doktoro Esperanto: Lingvo Internacia” – primul manual de esperanto la Varşovia (1887), în 1897 porneşte primul curs de esperanto din Ungaria, sub conducerea profesorului Bálint Gábor de la Universitatea din Cluj. Tot aici apare, în 1898, primul manual de esperanto în limba maghiară,întocmit de către Barabás Ábel. În 1911, doar 3 ani de la formarea, în 1908, a Uniunii Mondiale Esperanto (Universala Esperanto-Asocio), se formează „Magyar Országos Eszperantó Egyesület” (Asociaţia Naţională Maghiară de Esperanto) [2].

Aradul a reprezentat, probabil, un centru relevant pe plan naţional pentru această mişcare, în condiţiile în care, în intervalul 19-20.08.1913, a avut loc aici Congresul Naţional Esperanto din Ungaria (ziua de 20 August a fost aleasă ţinând cont că este ziua regelui Ştefan cel Sfânt, sfânt protector Ungariei). Pentru a marca acest eveniment, a fost emis şi un timbru poştal.

Landa Esperantista Kongreso /Orszagos Esperanto Kongresszus, Arad, 19.08.1913 (Congresul Naţional de Esperanto)

Landa Esperantista Kongreso /Orszagos Esperanto Kongresszus, Arad, 19.08.1913 (Congresul Naţional de Esperanto)

Forţa mişcării esperanto în Arad este relevată şi de existenţa mai multor cărţi poştale cu inscripţii în această limbă.

Magistrata Domo / Városháza / Primăria
Nova stacidomo / Új indóház / Gara nouă


[1] Zamenhof, Lazarusludwig, în Jewish Enciclopedia, 1906, disponibil online la adresa http://www.jewishencyclopedia.com/articles/15156-zamenhof-lazarusludwig [06.06.2013]

[2] Az eszperantó magyarországi története évszámokban, disponibil online la adresa http://www.eszperanto.hu/egyeb/histori.htm [06.06.2013]

Mica Vienă – cândva, din nou…

29/01/2013

Aradul este de multe ori denumit „mica Vienă” datorită asemănărilor arhitectonice – şi poate nu i-ar strica să revină la unele dintre caracteristicile principale ale capitalei imperiale, aşa cum le percepea Arthur Koestler, la începutul secolului XX – „lejeritate, convivialitate, autoironie fină, inconştienţă, veselie, nonşalanţă, umor, simţ pentru plăcut, atmosferă de sărbătoare, rafinament şi de asemenea o sclipire erotică”. [1]
Dar, pentru aceasta, ar trebui poate să ne amintim şi faptul că, deşi dimensiunea materială era importantă, Viena burgheză nu a devenit niciodată dură şi nemiloasă, precum burghezia din alte ţări vestice. „Gemütlichkeit”-ul vienez (confort, tihnă, armonie) [2] a rămas o constantă, nesuferită pentru unii şi admirată de alţii. Comoditatea, plăcerea, esteticul au rămas caracteristici esenţiale ale traiului burghez vienez – aici cultura a fost preţuită în sine, dincolo, şi poate mai presus, de considerentele pur materiale. [3]
Astfel că, pentru a regăsi valorile care ne defineau cândva, ar trebui să renunţăm măcar la o parte din rapacitatea pe care am preluat-o în mod nediscriminatoriu. Şi ne vom plânge de mai puţin stres, şi vom suferi de mai puţine boli, şi vom fi mai fericiţi.

_______________

* sursa imaginii – http://www.dragonfruitmag.com/wp-content/uploads/2012/07/gemu%CC%88tlichkeit1.jpg [29.01.2013]

[1] Gabriel Székely – Cultura central europeană reflectată în evoluţia gândirii arhitecturale şi urbanistice: 1700-1945, editura Eurostampa, Timişoara, 2009, p. 179

[2] Sorin Lavric -Saga cafenelei, în România literară, nr. 40, 09.10.2009, p. 6, disponibil online la adresa http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/sl401009.pdf [29.01.2013]

[3] Eugen L. Nagy – Un portret al burgheziei imperiale, în Ciprian Vălcan (editor) – Splendoarea decadenţei. Viena 1848-1938, editura Bastion, Timişoara, 2008, p. 67

Strada Hunedoarei – o deplasare în spaţiu şi timp

26/12/2012

Aflată la limita Ansamblului Urban Arad (porneşte din Piaţa Sârbească, până la Calea Andrei Şaguna), strada Hunedoarei, deşi face parte din Centrul vechi al Aradului, nu se află în zona protejată (rezervaţia de arhitectură) a acestuia. În perioada apartenenţei Aradului la Ungaria, strada era împărţită în 2 porţiuni – „Aranykéz utca” („strada Mâna de Aur”, între actuala Piaţă Sârbească şi actuala stradă Emil Gârleanu) şi „Gyár utca” („strada Fabricii”, între actuala stradă Emil Gârleanu şi actuala stradă Andrei Şaguna)[1]. Ulterior alipirii Aradului la România, Aranykéz utca a mai purtat denumirile de „strada Sarmisegetusa” şi „strada Susana Pârvulescu”, iar „Gyár utca” pe cele de „strada Fabricii” şi „strada Susana Pârvulescu”[2].

Conform documentelor tehnice[3], strada Hunedoarei se încadrează la „Străzi categoria a III-a – asfalt”, având următoarele caracteristici:

  • Lăţime totală prospect stradal normat: 15 m
  • Lăţime carosabil normat: 10,3 m
  • Lăţime totală prospect stradal fizic: 15 m
  • Lăţime carosabil fizic existent: 10,3 m
  • Număr benzi: 2
  • Lăţime trotuar stânga: 1,5 m
  • Lăţime zonă verde stânga: 4,5 m
  • Lăţime trotuar dreapta: 1,5 m
  • Lăţime zonă verde dreapta:
  • Carosabil: asfalt
  • Lungime carosabil (metri liniari): 860 m
  • Suprafaţă carosabil (metri pătraţi): 8.850

Probabil neincluderea în ansamblul protejat a fost factorul decisiv care a furnizat diversitatea, sau, mai bine spus, haosul care pare să fie stăpân aici. Nici măcar numele străzii nu este consemnat unitar pe plăcuţele indicatoare amplasate de-a lungul ei. Dacă cea de la numărul 32 (ca şi majoritatea celorlalte) indică denumirea corectă – „Str. Hunedoarei”, doar 4 case mai încolo, la numărul 40, tronează o alta, care proclamă mândră că ne aflăm pe „Str. Hunedoara”.

16012012571

Str. Hunedoarei nr. 40

Str. Hunedoarei nr. 40

Acesta este doar începutul. Urmează o varietate a stilurilor de construcţie şi ornamentare a clădirilor care probabil ar lăsa cu gura căscată nu doar orice arhitect (mai ales unul familiarizat cu tradiţia arhitectonică a Aradului), ci şi pe majoritatea locuitorilor altor zone ale oraşului, mai unitare din acest punct de vedere – chiar dacă prin unitar înţelegem blocurile gri, identice, ridicate cu mândrie în perioada comunistă.

Astfel, parcurgând lungimea străzii, luăm contact nu doar cu un melanj de modern – clădiri şi firme reabilitate după standarde actuale, chiar cu fonduri europene, cum ar fi brutăria „Cara”, case reabilitate termic cu polistiren expandat şi geamuri termopan, şi istoric – case rămase în mod evident din perioada de glorie a oraşului, cu arhitectura şi ornamentaţiile originale, ocazional chiar intacte. Ne izbim de clădirile cunoscute drept „palate ţigăneşti”, respectiv replicile lor în miniatură, pe care le putem numi, păstrând nota de sarcasm, „conace ţigăneşti”. Combinaţiile de elemente şi culori ale acestor clădiri sunt cel puţin halucinante, ilustrând, aşa cum este în general cazul parveniţilor, o crasă incultură – atât generală, cât şi în ceea ce priveşte valorile şi specificităţile locale, suprapusă dorinţei mitocăneşti de a epata – inclusiv prin numărul de turnuleţe, şi incapacităţii organice de a solicita / accepta sfatul unui specialist.

,,Conac ţigănesc"

,,Conac ţigănesc”

,,Conac ţigănesc"

,,Conac ţigănesc”

 

Dar varietatea nu se opreşte aici. În faţa caselor, sau în mers, putem surprinde un sortiment cel puţin „pestriţ” de vehicule de transport sau utilitare, de la căruţe şi utilaje agricole la microbuze şi autoutilitare cu numere de Franţa, Italia, Spania, respectiv jeep-uri cu numere conţinând de multe ori „CAL” sau „CAI”, ca în filmuleţul care a avut atât de multe vizualizări pe YouTube.[4]

Iar peste toate acestea, putem savura ocazional staccato-ul unei „maşini de tăiat lemne”, utilaj atât de cunoscut arădenilor cu 15-25 de ani în urmă, dar acum aproape dispărut, fiind înlocuit de motofierăstraiele (drujbele) moderne.

,,Maşină de tăiat lemne"

,,Maşină de tăiat lemne”

,,Maşină de tăiat lemne"

,,Maşină de tăiat lemne”

Strada aceasta poate fi considerată ilustrativă pentru haosul şi slaba aplicare a reglementărilor din domeniul urbanismului (atunci când ele există pentru respectivele probleme concrete), dar, mai ales, pentru foarte slaba „cultură urbană” a unei populaţii care, considerând (nu întotdeauna în mod realist) că a scăpat de sărăcie, crede că totul îi este permis.


[1] Lehoczky Attila – „Az aradi utcanevek változásai (történetiségükben)”, Asociaia „Kölcsey”, Arad, 2006, p. 23

[2] Idem, pp. 53-54

[3] S.C. Proiect Arad S.A. – P.U.Z.C.P. Zona Monumente Protejate Arad (Volumul I: Memoriu general), p. 28

Plante pe ziduri – există şi avantaje!

19/12/2012

 

În general, vederea plantelor care cresc pe clădiri, pe ziduri şi acoperişuri, îi face pe majoritatea locuitorilor oraşelor să deplângă starea de paragină în care au ajuns acestea. Cu atât mai mult când este vorba despre clădiri istorice, monumente de arhitectură care conturează o etapă din devenirea oraşului în cadrul căruia contribuie atât la crearea un peisaj urban unic, cât şi la conturarea identităţii culturale a locuitorilor săi, prezenţa plantelor, care cresc din crăpături de ziduri sau răsar din streşini, apare ca un semn al neglijării unei moşteniri valoroase, de neînlocuit.

În condiţiile în care înlăturarea lor, ca parte a unui proces de restaurare complex şi complet al clădirilor istorice (care, într-un caz ideal, ar fi la rândul său subsumat unei revigorări a trăirii urbane), este un ideal oarecum îndepărtat, din cauza costurilor pe care le presupune, avem ocazia să profităm de actuala stare de fapt ca de un experiment – putem vedea (aparent) gratuit, cu m ar putea arăta un oraş „înverzit” la propriu.

Evităm astfel costisitoare proiecte pilot, în multiple variante – dat fiind că natura are obiceiul de a încerca toate variantele, urmând să păstreze ceea ce s-a dovedit viabil, putem observa în mediul nostru urban plante peste tot, inclusiv în locurile unde nu ne-am fi gândit niciodată să le amplasăm… Aceste observaţii, pe care le putem face (şi, de preferinţă, consemna) în mod gratuit, ar putea contribui pe viitor la elaborarea unor proiecte care să contribuie la o creştere a suprafeţei cu vegetaţie, în condiţiile în care oraşele nu dispun de suprafeţe mari care să poată fi transformate în spaţii verzi. Astfel încât orice suprafaţă, fie ea acoperiş sau chiar zid vertical, care poate susţine în bune condiţii viaţa vegetală, va fi binevenită.

Pe lângă beneficiul principal – oxigen rezultat din fotosinteză, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon, filtrarea unei părţi substanţiale a prafului atmosferic etc, nu trebuie să neglijăm beneficiile de ordin psihologic, modul în care plantele, dincolo de efectul strict estetic, îl au asupra stării individului, alienat în peisajul gri (sau prea strident colorat şi iluminat) al oraşului modern.

Ca exemplu de impact estetic pe care îl pot avea nişte plante, crescute natural pe clădiri, propunem această plantă, crescută pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad din Arad.

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

Plantă pe un stâlp de sprijin al unei scări din curtea Palatului Cenad, Arad

În condiţiile în care aceasta s-a dezvoltat singură, fără nici o îngrijire, în niştecrăpături apărute aleatoriu, ar merita examinate beneficii care ar putea fi obţinute prin amplasarea în locurile optime ale clădirilor vechi (indicate tocmai de plantele care apar singure), după repararea fisurilor/golurilor respective, a unor ghivece/jardiniere în care să se permanentizeze o floră spontană. Iar în cazul clădirilor noi, acestea ar putea fi proiectate direct în acest mod, cu spaţii gândite pentru acumularea de sol şi reţinerea apei pluviale pe termen mai lung, astfel încât, în timp, vegetaţia să se stabilească în mod peren acolo, transformându-le în adevărate „clădiri verzi”.

Combaterea unui flagel urban – cerşetoria

14/07/2012

După modelul oraşelor vecine – Timişoara şi Oradea, ar trebui implementat şi la Arad un proiect menit să ducă măcar la diminuarea, dacă nu la eradicarea fenomenului cerşetoriei, mai ales în condiţiile în care cea mai mare parte a veniturilor obţinute din aceste practici merge către reţele organizate de criminalitate. Amărâţii care cerşesc propriu-zis se aleg cu prea puţin din „milostenia” semenilor lor, aceasta în cazul în care nu sunt ei înşişi înşelători, fiind mult mai tineri şi mai lipsiţi de handicapuri decât încearcă să pară.

Un prim pas ar putea fi o campanie de afişaj stradal, asemenea celor derulate în Timişoara şi Oradea.

Nu dati bani cersetorilor - Timisoara

Nu dati bani cersetorilor – Timisoara [1]

Spune NU cersetoriei - Oradea

Spune NU cersetoriei – Oradea

În paralel, ar fi binevenite campanii constante de informare a cetăţenilor, de către primărie, poliţia locală şi alte instituţii, menţinând trează în mentalul colectiv al comunităţii ideea conform căreia prin fiecare ban dat cerşetorilor, aceştia sunt plătiţi / recompensaţi pentru a atenta la confortul locuitorilor.

[1] sursa imaginii: Timis Online –  „Noi panouri anti-cerşetorie în intersecţiile din Timişoara”, 16.04.2009, http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/noi-panouri-anti-cersetorie-in-intersectiile-din-timisoara/cn/news-20090416-11475603

Un secol de istorie naturală – comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal (14.03 – 30.09.2012)

31/03/2012
Afişul expoziţiei

Afişul expoziţiei

În încăperile Secţiei de Ştiinţe ale Naturii a Complexului Muzeal Arad (Piaţa George Enescu nr. 1, intrarea dinspre Parcul copiilor) a fost vernisată expoziţia „Un secol de istorie naturală – comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal”, care va putea fi vizionată în perioada 14.03 – 30.09.2012, în intervalul orar 09.00-17.00. Este alcătuită din 164 de piese naturalizate – păsări, mamifere, peşti, reptile. Demersul a fost susţinut de profesorii biologi Raymona Mihailovici, Marian Cărăbaş şi Tania Sabău, respectiv de prof. Mircea Potocean – directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară”. Recondiţionarea, redeterminarea, încadrarea în sistematica actualizată, reetichetarea întregii colecţii, precum şi valorificarea expoziţională a fost realizată de către specialiştii muzeului arădean: Angela Ţigan – muzeograf, Richard Hoffmann – biolog, Carmen Bâlc-Ispas – conservator[1].

Păsări conservate

Păsări conservate

Păsări conservate

Păsări conservate

Păsări conservate

Păsări conservate

Gyps fulvus (Hablizl, 1783) - Vultur sur, Fakő keselyü, Gänsegeyer, Griffon vulture

Gyps fulvus (Hablizl, 1783) - Vultur sur, Fakő keselyü, Gänsegeyer, Griffon vulture

Colecţia fostului Gimnaziu Superior Regal (Királyi Főgymnasium), actualmente Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, are o importanţă aparte pentru ilustrarea nivelului învăţământului arădean de acum un secol, când un liceu se preocupa de educaţia elevilor în toate domeniile, bazându-se pe materiale didactic variat şi de calitate, deşi nu este neapărat foarte impresionantă din punct de vedere estetic (exemplarele sunt vechi – multe au, probabil, peste 100 de ani, dat fiind că Gimnaziul Superior Regal din Arad  a primit o serie de donaţii de piese zoologice în perioada 1870-1900[2]), sau ştiinţific (colecţia nu poate rivaliza cu cea a unei instituţii specializate, cum ar fi un muzeu).

În paralel, expoziţia ilustrează în mod fericit tradiţia multiculturală a zonei, precum şi deschiderea sa către circuitul european al valorilor şi cunoaşterii, prin etichetele exponatelor, care sunt redactate în cele trei cele mai relevante limbi tradiţionale ale zonei – română, maghiară şi germană, respectiv într-o limbă de circulaţie internaţională – engleza.

Etichetă în 4 limbi

Etichetă în 4 limbi


[1] Aradon.ro – Un secol de istorie naturală, 13.03.2012, 12:28, disponibil online la adresa http://www.aradon.ro/un-secol-de-istorie-naturala/1073103 [31.03.2012]

[2] Ghimpele.ro – S-a deschis expoziţia „Un secol de istorie naturală” la Complexul Muzeal Arad, 14.03.2012, disponibil online la adresa http://ghimpele.ro/arad/expozitia-secol-istorie-naturala-muzeu/ [31.03.2012]

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

11/03/2012

Palatul Cenad (Csanád Palota), situat pe Bulevardul Revoluţiei din Arad, la numărul 73, este una dintre clădirile emblematice ale Aradului, inclusă în Lista Monumentelor Istorice 2010, întocmită la nivelul Institutului Naţional al Patrimoniului al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu codul AR-II-m-B-00546[1].

”]Palatul Cenad (Csanád Palota)

 Datorită reprezentativităţii sale, clădirea a apărut în ghidurile oraşului, pe vederi şi materiale promoţionale, intrând şi în atenţia unor organizaţii care militează pentru apărarea patrimoniului construit al Aradului, cum este Asociaţia Pro Urbe. A fost construită între 1892-94, de către Societatea Feroviară Arad-Cenad (Arad-Csanádi Egyesült Vasúti Társaság), în stil Eclectic. Planurile au fost realizate în atelierul arhitectului Ybl Miklós de la Budapesta, fiind modificate de către arhitectul arădean Jiraszek Lajos.

Clădirea se distinge prin faţada bogat ornamentată cu elemente de stil renascentist italian, cele două turnuri de la colţuri, cele patru porţi de intrare, respectiv blazonul societăţii feroviare. Sub porţi se găsesc picturi murale, având ca teme aspecte din activitatea căilor ferate şi viaţa religioasă. În curtea clădirii s-au păstrat două candelabre de gaz, din secolul XIX. Clădirea găzduieşte o serie de instituţii publice, precum şi sediul câtorva organizaţii civile şi partide politice[3].

Cu toate acestea, astăzi putem observa, pe latura dinspre primărie, o serie de locuri unde tencuiala căzută a fost înlocuită cu spumă siliconică, în câteva locuri aceasta fiind camuflată cu un strat subţire de ipsos. Cele mai multe astfel de intervenţii sunt în apropierea intrării Serviciului Agricol al Primăriei Arad, care funcţionează în această clădire.

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă

Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă


[1] Institutului Naţional al Patrimoniului al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional – Lista Monumentelor Istorice 2010, publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 670 bis/1.X.2010, disponibilă online la adresa http://arhiva.cultura.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf  [11.03.2012]

[2] IuliuSturza92, 08.04.2011, disponibilă online la adresa   http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Palatul_Cenad.JPG [11.03.2012]

[3] Asociaţia pentru protecţia patrimoniului urban Pro Urbe – Palatul Cenad, 17.11.2009, disponibil online la adresa http://www.prourbe.ro/monumente/palatul-cenad/  [11.03.2012]

Expoziţie de carte veche – „De la Homer, la Goethe” (27.02-12.03.2012)

01/03/2012
Afiş expoziţie

Afiş expoziţie

La Sala Clio a Complexului Muzeal Arad (strada Horea nr. 10) poate fi vizionată o expoziţie foarte interesantă de carte veche, în cadrul căreia sunt expuse volume editate între anii 1606 (Homer – Opera omnia, Basel) şi 1801 (Christoph Martin Wieland – Sämmtliche Werke. Aristip, Leipzig), majoritatea din secolul XVIII.

Dintre autorii operelor expuse, menţionăm:

1)     Homer: prima jumătate a secolului VIII;

2)     Euripide: 480 î.Hr. –  406  î.Hr.;

3)     Publius Ovidius Naso: 43 î.Hr – 17 sau 18 î.Hr;

4)     Plaut: 250 î.Hr – 184 î.Hr;

5)      Publius Vergilius Maro: 70 î.Hr – 19 î.Hr;

6)     Lucius Annaeus Seneca: 4 î.Hr – 65 d.Hr;

7)     Giovanni Boccaccio: 1313 – 1375;

8)     Miguel de Cervantes Saavedra: 1547 – 1616;

9)     Ludovico Ariosto: 1474 – 1533;

10)Francesco Petrarca: 1304 – 1374;

11)Molière (pseudonimul lui Jean-Baptiste Poquelin): 1622 – 1673;

12)Pierre Corneille: 1606 – 1684;

13)Jean de La Fontaine: 1621 – 1695;

14)Henry Fielding: 1707 – 1754;

15)Friedrich Gottlieb Klopstock: 1724 – 1803;

16)Carlo Goldoni: 1707 – 1793;

17)Voltire (pseudonimul lui François-Marie Arouet): 1694 – 1778;

18)Johann Wolfgang von Goethe: 1749 – 1832;

Alături de valoarea literară, patrimonială, istorică şi estetică a acestor volume, din perspectiva istoriei locale cărţile prezintă interes şi prin ştampilele şi marcajele tip ex-libris pe care le poartă. Astfel, putem identifica popasuri ale cărţilor în biblioteca unor personalităţi ca avocatul,istoricul şi academicianul Fábián Gábor[1] (mai multe volume poartă un ex-libris cu numele său), biblioteca Gimnaziului Regal din Arad (Aradi Királyi Fögymnazium) – actualul Colegiu Naţional „Moise Nicoară”, biblioteca oraşului şi apoi Municipiului Arad (în incinta Palatului Cultural în perioada interbelică) şi apoi în Biblioteca centrală regională Arad în perioada comunistă.

Homer - Opera omnia graece & latine, Patavii, 1762, purtând ex-elibris Fábián Gábor

Homer - Opera omnia graece & latine, Patavii, 1762, purtând ex-libris Fábián Gábor

Persius, Flaccus; Juvenal - Satirae, Biponti, 1785, purtând ex-libris Fábián Gábor

Persius, Flaccus; Juvenal - Satirae, Biponti, 1785, purtând ex-libris Fábián Gábor

Plaut - Comoediae, Viennae, 1792,  purtând ex-libris Fábián Gábor

Plaut - Comoediae, Viennae, 1792, purtând ex-libris Fábián Gábor

Ex-libris Fábián Gábor

Ex-libris Fábián Gábor

,Gotthold Ephrheim Lessing - Hamburgisch Dramaturgie, Erster und Zweiter Band, [s.l.], 1769, purtând ştampila „Aradi Királyi Fögymnasium Könyvtára" (Biblioteca Gimnaziului Regal din Arad)Giovanni Boccaccio - Contes, Londres, 1779, purtând ştambila bibliotecii Palatului Cultural al oraşului Arad

Giovanni Boccaccio – Contes, Londres, 1779, purtând ştambila bibliotecii Palatului Cultural al oraşului Arad
Jean-Jacques Rousseau - La vie de mon pére, Neuchatel, 1762, purtând ştampila bibliotecii Municipiului Arad, din Palatul Cultural

Jean-Jacques Rousseau - La vie de mon pére, Neuchatel, 1762, purtând ştampila bibliotecii Municipiului Arad, din Palatul Cultural

Johann Wolfgang von Goethe - Schriften, Driter Band, Leipzig, 1787, purtând ştampilele „Aradi Királyi Fögymnazium Könzvtára" (Biblioteca Gimnaziului Regal din Arad) şi  Bibliotecii Centrale Regionale Arad

Johann Wolfgang von Goethe - Schriften, Driter Band, Leipzig, 1787, purtând ştampilele „Aradi Királyi Fögymnazium Könzvtára" (Biblioteca Gimnaziului Regal din Arad) şi Bibliotecii Centrale Regionale Arad


[1] Fábián Gábor (Vörösberény – judeţul Veszprém, Ungaria, 28.12.1795 – Arad, 10.12.1877) scriitor, poet, traducător, deputat parlamentar, membru al Academiei Ungare de Ştiinţe şi al Societăţii Kisfaludy; a fost primul monograf al Aradului, iniţiind redactarea unei lucrări ample, intitulate „Descrierea Comitatului Arad din perspectivă istorică, geografică şi statistică” (Arad vármegye leirása, historiai, geographiai és statistikai tekintetben, Buda, 1845), din care a publicat doar volumul I – „Descrierea Comitatului Arad din perspectivă istorică, geografică şi statistică. Partea I. Descrierea istorică, Buda, 1845” (Arad vármegye leirása, historiai, geographiai és statistikai tekintetben. I. rész. Historiai leirás. Buda, 1845); volumele II si III au rămas în manuscris;

Noiembrie 2011 – luna plăcilor comemorative

17/02/2012

Noiembrie 2011 – luna plăcilor comemorative

În această perioadă au fost amplasate trei plăci comemorative, menite să atragă atenţia arădenilor (în primul rând), dar şi celor care trec prin oraş, asupra unor personalităţi, evenimente şi organizaţii care au marcat istoria urbei.

Astfel, la 08.11.2011 a fost dezvelită o placă de marmură albă, care marchează concertul susţinut aici de către painistul şi compozitorul maghiar Franz Liszt, în data de 08.11.1846. Viceprimarul Aradului, Bognar Levente, a declarat în contextul evenimentului – „Am dezvelit această placă pentru a comemora evenimentul ce a avut loc acum 165 de ani, chiar în data de 8 noiembrie, la Hotel „Ardealul”. Am dorit, de asemenea, să marcăm 200 de ani de la naşterea lui Liszt şi în Municipiul Arad pentru că a fost inclus pe harta muzicală europeană. În ceea ce priveşte pianul la care a concertat Franz Liszt în Arad, acesta este la Palatul Cultural”.[1]

 Placa de pe Hotel Ardealul

Placa de pe Hotel Ardealul – Franz Liszt
Placa de pe Hotel Ardealul - Franz Liszt

Placa de pe Hotel Ardealul - Franz Liszt

În 19.11.2011, în cadrul Zilelor Kölcsey (18-19.11.2011, care au marcat 130 de ani de la înfiinţarea Kölcsey Egyesület / Asociaţia Kölcsey), a fost amplasată pe peretele Palatului Cultural din Arad, construit din iniţiativa organizaţiei, o placă ce indică acest fapt.

 Placa de pe Palatul Cultural - Kölcsey Egyesület / Asociaţia Kölcsey

Placa de pe Palatul Cultural – Kölcsey Egyesület / Asociaţia Kölcsey

 Placa de pe Palatul Cultural - Kölcsey Egyesület / Asociaţia Kölcsey

Placa de pe Palatul Cultural – Kölcsey Egyesület / Asociaţia Kölcsey

Pe 22.11.2011 a fost dezvelită o placă de marmură albă în memoria arhitectului Szántay Lajos (1872 – 1961), proiectantul unei pleiade de clădiri definitorii pentru Arad – Palatul Cultural, Biserica Roşie, Palatul Băncii Naţionale, Gara Centrală, Palatul Bohus, Palatul Lloyd şi, nu în ultimul rând, Palatul Szántay. Placa a fost amplasată pe latura dinspre strada Horia a acestei din urmă clădiri.

 Placa de pe Palatul Szántay - Szántay Lajos

Placa de pe Palatul Szántay – Szántay Lajos
Placa de pe Palatul Szántay - Szántay Lajos

Placa de pe Palatul Szántay - Szántay Lajos

Placa de pe Palatul Szántay - Szántay Lajos

Placa de pe Palatul Szántay - Szántay Lajos

Amplasarea acestor plăci este mai mult decât lăudabilă, fiind un semn bun pentru un oraş care doreşte să aibă un viitor cultural. Mai sunt multe personalităţi marcante care nu au, încă, o placă ce să atragă atenţia asupra activităţii lor, cum ar fi, pentru a da doar un exemplu, Salacz Gyula (31.01.1832-17.07.1915) – primar al Aradului timp de 26 de ani (1875-1901), în timpul mandatelor căruia s-au ridicat majoritatea clădirilor emblematice din centrul oraşului, care a atins un grad de dezvoltare de invidiat.


[1] Corina Huţan – Placă memorială pentru Franz Liszt, la Arad, www.arq.ro, 08.11.2011, disponibil online la adresa http://arq.ro/placa-memoriala-pentru-franz-liszt-la-arad/

Istorie orală – arădeni în cel de-Al Doilea Război Mondial

10/01/2012

O valorificare binevenită a istoriei orale a locuitorilor din zona Aradului a fost realizată de către jurnalistul Ioan Adrian Tuleu, într-o serie de articole în care prezintă amintirile unor arădeni de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, fără a edulcora în vreun fel grozăviile Frontului de Est.

Materialele sunt, în ordinea apariţiei lor:

1)     „Drama prizonierilor de război în lagărul de la Stalingrad” – 16.12.2011;

2)     „Istoria trăită în tranşeele războiului” – 30.12.2011;

3)     „Arădenii în Bătălia Odesei” – 30.12.2011;

4)     „Suferinţă şi credinţă pe frontul din Ucraina” – 10.01.2012;

Articolele se bazează pe relatările veteranilor Gheorghe Butaci – Nadăş, Alexandru Trânc – Mărăuş, Florea Zdrendea – Cintei, Gheorghe Cociuba – Târnova, Dumitru Şeran, Ilie Gaiţă, Alexandru Scrob – Luguzău, Gheorghe Covaci – Chişineu Criş, Alexandru Scrob – Luguzău.

Demersul este unul foarte benefic, şi nu doar din perspectiva întocmirii unor articole foarte interesante, ci în vederea realizării şi păstrării unui bogat material documentar, operaţie care devine din ce în ce mai stringentă, pe măsură ce majopritatea celor care au participat activ la evenimente trec în nefiinţă.

Acesta va putea fi asamblat ulterior într-un volum care să conţină, grupate, amintirile arădenilor care au participat la cel de-Al Doilea Război Mondial. Ne-ar face mare plăcere ca, într-un viitor cât mai apropiat, să anunţăm apariţia, iar apoi să prezentăm recenzia unui astfel de volum, semnat de către Ioan Adrian Tuleu.