Strada Hunedoarei – o deplasare în spaţiu şi timp
Aflată la limita Ansamblului Urban Arad (porneşte din Piaţa Sârbească, până la Calea Andrei Şaguna), strada Hunedoarei, deşi face parte din Centrul vechi al Aradului, nu se află în zona protejată (rezervaţia de arhitectură) a acestuia. În perioada apartenenţei Aradului la Ungaria, strada era împărţită în 2 porţiuni – „Aranykéz utca” („strada Mâna de Aur”, între actuala Piaţă Sârbească şi actuala stradă Emil Gârleanu) şi „Gyár utca” („strada Fabricii”, între actuala stradă Emil Gârleanu şi actuala stradă Andrei Şaguna)[1]. Ulterior alipirii Aradului la România, Aranykéz utca a mai purtat denumirile de „strada Sarmisegetusa” şi „strada Susana Pârvulescu”, iar „Gyár utca” pe cele de „strada Fabricii” şi „strada Susana Pârvulescu”[2].
Conform documentelor tehnice[3], strada Hunedoarei se încadrează la „Străzi categoria a III-a – asfalt”, având următoarele caracteristici:
- Lăţime totală prospect stradal normat: 15 m
- Lăţime carosabil normat: 10,3 m
- Lăţime totală prospect stradal fizic: 15 m
- Lăţime carosabil fizic existent: 10,3 m
- Număr benzi: 2
- Lăţime trotuar stânga: 1,5 m
- Lăţime zonă verde stânga: 4,5 m
- Lăţime trotuar dreapta: 1,5 m
- Lăţime zonă verde dreapta: –
- Carosabil: asfalt
- Lungime carosabil (metri liniari): 860 m
- Suprafaţă carosabil (metri pătraţi): 8.850
Probabil neincluderea în ansamblul protejat a fost factorul decisiv care a furnizat diversitatea, sau, mai bine spus, haosul care pare să fie stăpân aici. Nici măcar numele străzii nu este consemnat unitar pe plăcuţele indicatoare amplasate de-a lungul ei. Dacă cea de la numărul 32 (ca şi majoritatea celorlalte) indică denumirea corectă – „Str. Hunedoarei”, doar 4 case mai încolo, la numărul 40, tronează o alta, care proclamă mândră că ne aflăm pe „Str. Hunedoara”.
Str. Hunedoarei nr. 40
Acesta este doar începutul. Urmează o varietate a stilurilor de construcţie şi ornamentare a clădirilor care probabil ar lăsa cu gura căscată nu doar orice arhitect (mai ales unul familiarizat cu tradiţia arhitectonică a Aradului), ci şi pe majoritatea locuitorilor altor zone ale oraşului, mai unitare din acest punct de vedere – chiar dacă prin unitar înţelegem blocurile gri, identice, ridicate cu mândrie în perioada comunistă.
Astfel, parcurgând lungimea străzii, luăm contact nu doar cu un melanj de modern – clădiri şi firme reabilitate după standarde actuale, chiar cu fonduri europene, cum ar fi brutăria „Cara”, case reabilitate termic cu polistiren expandat şi geamuri termopan, şi istoric – case rămase în mod evident din perioada de glorie a oraşului, cu arhitectura şi ornamentaţiile originale, ocazional chiar intacte. Ne izbim de clădirile cunoscute drept „palate ţigăneşti”, respectiv replicile lor în miniatură, pe care le putem numi, păstrând nota de sarcasm, „conace ţigăneşti”. Combinaţiile de elemente şi culori ale acestor clădiri sunt cel puţin halucinante, ilustrând, aşa cum este în general cazul parveniţilor, o crasă incultură – atât generală, cât şi în ceea ce priveşte valorile şi specificităţile locale, suprapusă dorinţei mitocăneşti de a epata – inclusiv prin numărul de turnuleţe, şi incapacităţii organice de a solicita / accepta sfatul unui specialist.
,,Conac ţigănesc”
,,Conac ţigănesc”
Dar varietatea nu se opreşte aici. În faţa caselor, sau în mers, putem surprinde un sortiment cel puţin „pestriţ” de vehicule de transport sau utilitare, de la căruţe şi utilaje agricole la microbuze şi autoutilitare cu numere de Franţa, Italia, Spania, respectiv jeep-uri cu numere conţinând de multe ori „CAL” sau „CAI”, ca în filmuleţul care a avut atât de multe vizualizări pe YouTube.[4]
Iar peste toate acestea, putem savura ocazional staccato-ul unei „maşini de tăiat lemne”, utilaj atât de cunoscut arădenilor cu 15-25 de ani în urmă, dar acum aproape dispărut, fiind înlocuit de motofierăstraiele (drujbele) moderne.
,,Maşină de tăiat lemne”
,,Maşină de tăiat lemne”
Strada aceasta poate fi considerată ilustrativă pentru haosul şi slaba aplicare a reglementărilor din domeniul urbanismului (atunci când ele există pentru respectivele probleme concrete), dar, mai ales, pentru foarte slaba „cultură urbană” a unei populaţii care, considerând (nu întotdeauna în mod realist) că a scăpat de sărăcie, crede că totul îi este permis.
Studii urbane Arad 