Un secol de istorie naturală – comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal (14.03 – 30.09.2012)
În încăperile Secţiei de Ştiinţe ale Naturii a Complexului Muzeal Arad (Piaţa George Enescu nr. 1, intrarea dinspre Parcul copiilor) a fost vernisată expoziţia „Un secol de istorie naturală – comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal”, care va putea fi vizionată în perioada 14.03 – 30.09.2012, în intervalul orar 09.00-17.00. Este alcătuită din 164 de piese naturalizate – păsări, mamifere, peşti, reptile. Demersul a fost susţinut de profesorii biologi Raymona Mihailovici, Marian Cărăbaş şi Tania Sabău, respectiv de prof. Mircea Potocean – directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară”. Recondiţionarea, redeterminarea, încadrarea în sistematica actualizată, reetichetarea întregii colecţii, precum şi valorificarea expoziţională a fost realizată de către specialiştii muzeului arădean: Angela Ţigan – muzeograf, Richard Hoffmann – biolog, Carmen Bâlc-Ispas – conservator[1].
Colecţia fostului Gimnaziu Superior Regal (Királyi Főgymnasium), actualmente Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, are o importanţă aparte pentru ilustrarea nivelului învăţământului arădean de acum un secol, când un liceu se preocupa de educaţia elevilor în toate domeniile, bazându-se pe materiale didactic variat şi de calitate, deşi nu este neapărat foarte impresionantă din punct de vedere estetic (exemplarele sunt vechi – multe au, probabil, peste 100 de ani, dat fiind că Gimnaziul Superior Regal din Arad a primit o serie de donaţii de piese zoologice în perioada 1870-1900[2]), sau ştiinţific (colecţia nu poate rivaliza cu cea a unei instituţii specializate, cum ar fi un muzeu).
În paralel, expoziţia ilustrează în mod fericit tradiţia multiculturală a zonei, precum şi deschiderea sa către circuitul european al valorilor şi cunoaşterii, prin etichetele exponatelor, care sunt redactate în cele trei cele mai relevante limbi tradiţionale ale zonei – română, maghiară şi germană, respectiv într-o limbă de circulaţie internaţională – engleza.
[1] Aradon.ro – Un secol de istorie naturală, 13.03.2012, 12:28, disponibil online la adresa http://www.aradon.ro/un-secol-de-istorie-naturala/1073103 [31.03.2012]
[2] Ghimpele.ro – S-a deschis expoziţia „Un secol de istorie naturală” la Complexul Muzeal Arad, 14.03.2012, disponibil online la adresa http://ghimpele.ro/arad/expozitia-secol-istorie-naturala-muzeu/ [31.03.2012]