Palatul Cenad (Csanád Palota) – peticit cu spumă
Palatul Cenad (Csanád Palota), situat pe Bulevardul Revoluţiei din Arad, la numărul 73, este una dintre clădirile emblematice ale Aradului, inclusă în Lista Monumentelor Istorice 2010, întocmită la nivelul Institutului Naţional al Patrimoniului al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu codul AR-II-m-B-00546[1].
”]
Datorită reprezentativităţii sale, clădirea a apărut în ghidurile oraşului, pe vederi şi materiale promoţionale, intrând şi în atenţia unor organizaţii care militează pentru apărarea patrimoniului construit al Aradului, cum este Asociaţia Pro Urbe. A fost construită între 1892-94, de către Societatea Feroviară Arad-Cenad (Arad-Csanádi Egyesült Vasúti Társaság), în stil Eclectic. Planurile au fost realizate în atelierul arhitectului Ybl Miklós de la Budapesta, fiind modificate de către arhitectul arădean Jiraszek Lajos.
Clădirea se distinge prin faţada bogat ornamentată cu elemente de stil renascentist italian, cele două turnuri de la colţuri, cele patru porţi de intrare, respectiv blazonul societăţii feroviare. Sub porţi se găsesc picturi murale, având ca teme aspecte din activitatea căilor ferate şi viaţa religioasă. În curtea clădirii s-au păstrat două candelabre de gaz, din secolul XIX. Clădirea găzduieşte o serie de instituţii publice, precum şi sediul câtorva organizaţii civile şi partide politice[3].
Cu toate acestea, astăzi putem observa, pe latura dinspre primărie, o serie de locuri unde tencuiala căzută a fost înlocuită cu spumă siliconică, în câteva locuri aceasta fiind camuflată cu un strat subţire de ipsos. Cele mai multe astfel de intervenţii sunt în apropierea intrării Serviciului Agricol al Primăriei Arad, care funcţionează în această clădire.
[1] Institutului Naţional al Patrimoniului al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional – Lista Monumentelor Istorice 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 670 bis/1.X.2010, disponibilă online la adresa http://arhiva.cultura.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf [11.03.2012]
[2] IuliuSturza92, 08.04.2011, disponibilă online la adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Palatul_Cenad.JPG [11.03.2012]
[3] Asociaţia pentru protecţia patrimoniului urban Pro Urbe – Palatul Cenad, 17.11.2009, disponibil online la adresa http://www.prourbe.ro/monumente/palatul-cenad/ [11.03.2012]
It is tragic that such a beautiful building as the Cenad palace is succumbing to the wraths of time and is being filled by foam. A monument of such great importance should have a much higher priority of preservation. I have blogged about the Cenad palace on my blog for those who want to take a look http://roamingromania.com/cenad-palace/